Cadrul de reglementare al guvernanței bancare

La guvernanța bancară, adică procesele și organele instituite pentru conducerea și controlul acestora, este o problemă crucială pentru stabilitate a sistemului financiar. Scandalurile bancare din ultimele decenii au evidențiat importanța unui cadru de reglementare solid în acest domeniu.

Prin urmare, autoritățile de reglementare s-au consolidat treptat cerințe pentru îmbunătățirea practicilor de guvernare. Noile standarde internaționale și europene au completat legislația națională pentru a oferi un cadru pentru guvernanța bancară.

În acest articol, vom face o privire de ansamblu asupra principalele reforme de reglementare care guvernează guvernarea băncilor.

A lucru este sigur:acţionarii, directorii, directorii şi supraveghetorii băncilor se confruntă acum cu cerinţe sporite în ceea ce priveşte controlul intern, managementul riscului şi supraveghere. Aceste progrese de reglementare vizează asigura sustenabilitatea sistemului bancar.

Să mergem!!

🌿 Care sunt reglementările bancare?

În primul rând, este necesar să distingem reglementarea prudențială a reglementării sau supravegherii care constituie reglementări bancare.

Primul este de a defini regulile de funcționare, în timp ce al doilea este de a le pune în aplicare și, eventual, de a sancționa încălcările. Este deci un mecanism de guvernare.

Prin definitie, reglementări prudențiale bancare este ansamblul de măsuri care reduc sau mai bine asumă riscurile generate de diferitele componente ale sistemului bancar.

Articolul de citit: Care sunt riscurile bancare islamice?

A vorbi despre cadrul de reglementare al guvernanței bancare înseamnă a vorbi de reglementare și supraveghere. Acolo reglementarea si supravegherea bancara de aceea apar ca elemente esenţiale de integrat pentru a asigura sustenabilitatea instituţiei.

Reglementarea contribuie parțial la rezolvarea problemelor de asimetrie informațională dintre debitori și creditori care creează probleme de selecție adversă și hazard moral.

Cadrul de reglementare al guvernanței bancare impune respectarea reglementărilor prudențiale. Reglementarea prudențială permite:

a armoniza condițiile de exercitare a concurenței bancare, în vederea păstrării stabilității și solidității sistemului;

Pentru a consolida securitate bancară prin stabilirea standardelor pentru fondurile proprii și utilizarea acestora;

a adapta funcţionarea băncilor la evoluţiile pieţei.

🌿 Autoritățile de reglementare bancare

Respectarea standardelor prudențiale este asigurată de anumiți actori ale căror roluri sunt esențiale. Este :

 ✔️ Comitetul de la Basel 

Misiunea sa este de a consolida siguranța și fiabilitatea a sistemului financiar. Să stabilească standarde minime în materie de supraveghere prudențială; difuzează și promovează cele mai bune practici bancare și de supraveghere și promovează cooperarea internațională în supravegherea prudențială.

✔️ Autoritatea Piețelor Financiare 

Rolul său este de a asigura protecția economiilor în contextul companiilor care apelează la economii publice. Ca parte a introducerii instrumentelor financiare pe piețele financiare, asigură regularitatea informațiilor oferite jucătorilor.

✔️ Comitetul Consultativ pentru Legislația și Reglementarea Financiară 

Misiunea sa este de a da un aviz asupra tuturor proiectelor de texte normative cu aplicare generală referitoare la domeniul bancar, financiar și asigurări, la sesizarea ministrului economiei.

✔️ Comisia Bancară a devenit Autoritatea de Supraveghere Prudențială în ianuarie 2010

Această comisie este responsabilă de monitorizarea respectării prevederilor legislative și de reglementare aplicabile acestora și de sancționarea oricăror încălcări constatate. De asemenea, asigură respectarea regulilor de bună conduită ale profesiei.

🌿 Surse de eșec în guvernarea băncilor

Cadrul de reglementare al guvernanței bancare urmărește reduce eșecurile. De fapt, imperfecțiunea pieței este unul dintre factorii care explică eșecurile băncilor.

Natura pieței provoacă imperfecțiuni care creează disfuncționalități care pot duce la o criză financiară. Aceasta este asimetria informațională.

Caracterizează orice situație în care doi (sau mai mulți) indivizi trebuie să ia decizii importante cu privire la același eveniment. Dar nu aveți aceeași cantitate și calitate de informații despre acest eveniment. Poate fi sau nu voluntar.

Asimetria informațională determină părțile să facă selecții adverse și hazard moral.

✔️ Selectie adversa

Selecția adversă sau antiselecția este un fenomen statistic și economic. E o formă de conflict de agenție. Într-o relație de agenție, această problemă se bazează în esență pe incertitudinea cu privire la tipul de agent, spre deosebire de hazardul moral.

Această problemă a selecției adverse este și mai accentuată în companiile bancare unde relația este la mai multe niveluri.

Într-o lume ideală, à la Arrow-Debreu unde informatia este perfecta si gratuita, banca poate prezice acțiunile împrumutatului și poate stabili o rată a dobânzii la un nivel corespunzător riscului proiectului.

În acest caz, teoria clasică presupune că o creștere a riscului va avea ca rezultat o creștere a ratei dobânzii, deoarece incertitudinea este caracterizată de informații imperfecte și asimetrice între diferiții actori.

✔️ Hazardul moral sau hazardul moral

Prin definiție, hazardul moral desemnează un efect pervers care poate apărea în anumite situații de risc, într-o relație între doi agenți sau două părți contractante.

Hazardul moral a apărut pentru prima dată în asigurări și bănci. Era posibilitatea ca un asigurat crește riscul asumat, față de situația în care ar suporta pe deplin consecințele negative ale unei creanțe.

În întreprinderile bancare, o creștere a ratelor dobânzilor îi poate încuraja pe debitori, după obținerea împrumutului, să întreprindă proiecte mai riscante decât se aștepta pentru a-și crește câștigurile.

Astfel, hazardul moral corespunde unei situații în care caracterul incomplet al informațiilor provine din acțiuni și comportamente neobservabile. Este o formă oportunism post-contractual care apare atunci când acţiunile implementate nu pot fi desluşite.

articol de citite: Care sunt componentele sistemului financiar islamic?

Pentru a face față acestor probleme de hazard moral și selecție adversă, intermedierea financiară se dovedește a fi mai eficient în rezolvarea problemelor stimulente care afectează piaţa creditului în contextul informaţiei asimetrice.

🌿 Intermedierea financiară ca soluție la problemele de asimetrie informațională

✔️ Costurile tranzactiei

Un cost de tranzacție este un cost legat de un schimb economic, în special o tranzacție de piață. Acest cost nu este luat în considerare în contextul concurenței pure și perfecte. Poate fi direct (comision bursier) sau indirect.

Toate costurile induse de aceste acțiuni formează costurile de tranzacție pe care Carl J. Dahlman (1979) le grupează în trei categorii:

Costuri de cercetare și informare : prospectare, compararea raportului calitate/pret al diverselor servicii oferite, cercetare de piata etc. Este, de asemenea, desprecosturile de negociere și decizie : redactarea si incheierea unui contract etc.

Costuri de monitorizare și aplicare : controlul calitatii serviciului, verificarea livrarii etc.

Acest concept face posibilă explicarea, potrivit lui Coase, de ce toate tranzacțiile nu sunt tranzacții de piață și, prin urmare, existența unor companii sau firme, care pot limita efectiv aceste costuri prin impunerea cooperării între angajați.

Astfel, înțelegem de ce costurile de tranzacție reprezintă un prim factor explicativ pentru prezența intermediarilor financiari. Aceste costuri reprezintă raţiunea de a fi » activitatea intermediarilor (Descamps și Soichot, 2002).

Când aveți de-a face cu mici economisitori și debitori, costul cercetării este prohibitiv.

Existența băncilor este justificată de capacitatea acestora de a mobiliza economii. Aceste economii sunt în slujba investițiilor pe termen lung, păstrând în același timp lichiditatea deponenților și sustenabilitatea finanțării.

✔️ Diversificarea portofoliului

Noțiunea de diversificarea se referă la diversitatea titlurilor de valoare care alcătuiesc un portofoliu. Un portofoliu care conține un singur titlu nu este diversificat. Prin urmare, diversificarea este o metodă de gestionare a riscului de pierdere a capitalului.

Diversificarea portofoliului ar trebui să permită protejarea împotriva riscurilor asociate cu deținerea unui număr limitat de titluri.

Asta caut intermedieri financiare. Toate abordările de intermediere financiară sunt de acord asupra necesității de a atenua riscurile contactului direct dintre debitori și creditori.

Capacitatea de diversificare a portofoliilor este o altă funcție importantă a intermedierii financiare care explică preeminența lor în finanțarea economiei.

Teoria financiară învață că o parte a riscului de portofoliu poate fi neutralizată de diversificarea activelor contine.

Aversiunea diferențiată la risc face, de asemenea, esențială prezența intermediarilor financiari, pentru care riscul este o parte inerentă a afacerii lor, în timp ce agenții nefinanciari îl acceptă doar cerând prime. prea mare pentru creditor.

Agenții nefinanciari vor transfera riscurile către intermediarii financiari în schimbul unei reduceri a câștigurilor lor.

✔️ Costurile de informare

Acordarea creditului este o decizie atât ireversibilă, cât și riscantă. Rentabilitatea investiției depinde de un viitor și de o analiză mai mult sau mai puțin detaliată a situației prezente.

Viitorul fiind incert, în cele mai multe cazuri creditorul nu are suficiente informații despre debitorii săi, ceea ce generează uneori costuri colosale. Sunt costuri de informare.

Cu toate acestea, dacă doriți să preluați controlul asupra finanțelor personale în șase luni, vă recomand cu căldură acest ghid.

E LOCUL TĂU LASĂ ÎN COMENTARII